Prezentare Sebesul Istoric

0
173

PATRIMONIUL ISTORIC ŞI ARHITECTURAL AL MUNICIPIULUI SEBEŞ

Localizarea oraşului Sebeş
Se află la 15 km de Alba Iulia, la intersecţia a două drumuri europene: E 68 (Deva – Sibiu – Braşov) şi E 81 (Cluj-Napoca – Sibiu – Piteşti)
Potrivit tradiţiei orale săsești, anul 1150 reprezintă momentul „fondării” localităţii. Cu toate acestea, primul document care face referire indirect la aceasta, este Diploma Andreeană, din 1224, în care este amintită o „ţară a Sebeşului” – terra Siculorum terrae Sebus – a cărei denumire putea deriva de la localitatea Sebeş, fondată de coloniştii germani. Dar, prima menţiune documentară sigură a localităţii datează din anul 1245 când, în contextul invaziei mongole din anul 1241, este amintit şi Sebeşul, cu numele Malembach.
În anul 1303 a fost amintit într-un document Scaunul Sebeşului, la un an după atestarea primului scaun săsesc, cel a Sibiului. De-a lungul secolului al XIV-lea, Sebeşul cunoaşte o dezvoltare economică spectaculoasă, mai accentuată în doua jumătate a intervalului. În anul 1341, localitatea dobândise deja statutul de oraş, fiind amintită într-un document cu statutul civitas.
Dar, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, aici se derula şi o prosperă activitate meşteşugărească, fapt demonstrat de documentul din anul 1376, prin care se înnoiau statutele breslelor din oraşele Sibiu, Sighişoara, Orăştie şi Sebeş. Au fost menţionate acum 19 bresle cu 25 de branşe.
În anul 1387, oraşul a obţinut privilegiul de a se înconjura cu ziduri de apărare din piatră, iar lucrările de construcţie a fortificaţiei au început imediat.
În secolul al XVI-lea Sebeşul „pierde startul” în competiţia cu alte oraşe importante din Transilvania, ca Sibiu, Braşov, Sighişoara şi Bistriţa, care şi-au extins considerabil piaţa de desfacere în această perioadă. Acestea au practicat un comerţ foarte activ dincolo de Carpaţi, cu ţările române, şi şi-au continuat dezvoltarea spectaculoasă din secolele trecute. În schimb, piaţa de desfacere a Sebeşului a ajuns să se suprapună parţial cu cea a altor două oraşe importante aflate în vecinătate – Orăştie şi Alba Iulia – şi care şi-au frânat, astfel, reciproc dezvoltarea.
Evoluţia este asemănătoare şi în secolul al XVII-lea, abia în veacul următor înregistrând-se unele progrese atât în plan economic, cât şi demografic, însă cu mult sub posibilităţile reale ale localităţii. Acum se constituie o nouă suburbie, cea a emigranţilor germani din Baden-Durlach şi Hanau. Tot în acest secol, Sebeşul redevine oraş liber regesc, statut care-l plasează din nou printre localităţile importante ale Transilvaniei.

Planuri ale oraşului Sebeş (1769 şi 1763-1785)

Oraşul Sebeş în reprezentări de epocă (1666-1863)
Monumentele istorice şi de arhitectură

Sebeşul are o moştenire edilitară remarcabilă, pe arealul său conservându-se numeroase monumente construite pe parcursul Evului Mediu, precum şi în epocile modernă şi contemporană.
În versiunea cea mai recentă a Listei Monumentelor Istorice, adoptată în anul 2010, Sebeşul se regăseşte cu 32 de monumente şi 4 ansambluri (centrul istoric, ansamblul urban „Bd. Lucian Blaga”, cel al bisericii evanghelice şi cel al fortificaţiilor oraşului) a căror datare acoperă un interval de timp destul de larg, cuprins între secolele XIII şi XX.
Dintre acestea, cele mai importante sunt ansamblul bisericii parohiale evanghelice (alcătuit din biserica Sf. Maria – sec. XIII-XV, Capela Sf. Iacob – sec. XIV-XV, fortificaţia bisericii şi Casa Clopotarului – sec. XV-XVIII), fosta mănăstire dominicană – sec. XIV-XV, Casa Zápolya sec. XV-XVIII şi fortificaţia oraşului – sec. XIV-XVII.

Sebeş – ansamblul arhitectural al Pieţei Mari – detaliu

A – biserica parohială Sf. Maria.
B – capela datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea.
C – fundaţia capelei datând din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.
D – fragmente din incinta bisericii.

Biserica parohială evanghelică C. A sec. XIII-XV

Biserica Sf. Maria – faza romanică sec. XIII

Biserica Sf. Maria – corul gotic (1360-1382)

Casa Zápolya sec. XV-XVIII

În acest imobil a trăit pentru o perioadă de timp ultimul voievod al Transilvaniei, Ioan Zápolya, unde a şi murit în 22 iulie 1540. În prezent casa adăposteşte Muzeul Municipal „Ioan Raica”.
Fortificaţia oraşului – în cadrul ei se conservă cele mai multe elemente de arhitectură militară ce datează din sec. XIV-XV

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului – 1783; Biserica cu hramul Învierea Domnului, 1828; Biserica cu hramul Schimbarea la Faţă, 1818; Biserica reformată, calvină – 1903.